Constantine, Constantine!
Mă mir și mă uit la tine,
Ziua, noaptea prin pădure,
Plin de rouă ca un câine
Și dacă mă uit mai bine…
Constantine, Constantine!
Neagră-i cămașa pe tine.

Mărioară, Mărioară!
Ia-o tale și mi-o spală.
Cu săpun de tămâioară,
S-o usuci în sân diseară
Și pentru atâta lucru,
Mărioară, Mărioară…
Nu ți-ar mai putrezi trupu.

A cui ești Marie dragă?
A lui cu mustața neagră.
Ăl mai mare vânător,
M-a prins noaptea la izvor.
Nu mi-e ciudă că mă prinse,
Constantine, Constantine…
Dar mi-e ciudă că mă-nchise.

Marie, privighetoare!
Ce cânți noaptea pe răcoare?
Osândite-ar și te-ar bate,
Pernișoara de-astă noapte,
Căpătâiul de la spate.
Mărioară, Mărioară…
Și vorbele voastre toate,
Că eu te-așteptam pe-afară,
Mărioară, Mărioară,
Cântecel de primăvară.