Cinci am fost în grija mamei,
Ne-a cresut, ne-a legănat.
Tata, ca pasărea, toamna –
S-a dus, pe noi ne-a lăsat.
Greu i-a fost mamei, știu bine,
Când ne-a ridicat pe toți.
Nu s-a jeluit la nimeni –
Și nici n-a cerșit la porți.

Refren:
Când ne petrecea la școală,
Își ascundea lacrima-n poală.
Noi cuminți o urmăream
Și-n gândul nostru ziceam:
Lasă mamă, nu mai lăcrima!
Cinci vom crește și te-om ajuta!
Ți-om aduce bucurii –
Fericită ca să fii!

Douăzeci de ani, mai bine,
Tata pe la noi n-a dat.
Și ne-a întrebat orcine –
Numai el nu ne-a ‘ntrebat!
C-am avut căldură-n casă?
Ce îmbrăca, ce încălța?
De-am avut pâine pe masă?
De-am avut cu ce-o mânca?

Refren:
Cât i-a fost dorul uitat,
Dor de casă n-a aflat.
Cât n-a știut de nevoi,
Nu și-a amintit de noi!
Lasă mamă, nu mai lăcrima!
Cinci vom crește și te-om ajuta!
Ți-om aduce bucurii –
Fericită ca să fii!

Iar acum la bătrânețe,
Iată-l, vine prin ospețe!
Se-nchină la fiecare,
Să-l primim în casă iară!
Iar acum cu ani în spate,
La portița noastră bate!
Se închină de iertare,
Se-nchină la fiecare!

Refren:
Măritate și-nsurați sunt toți!
Ce vei spune oare la nepoți?
Zice-o vorbă din popor:
Nu întorci apa la izvor!
Ai venit, dar e de-acum târziu!
Locul tău în suflet e pustiu.
Pentru noi ești un străin,
Frunză-amară de pelin. (bis x2)