E liniște în codru verde și în satul meu.
Dar tata nu-i de multă vreme și-l aștept mereu.
Tăticul meu e la război de când eram de-un an sau doi
Și nu mai vine înapoi, tăticul meu.
Tăticul meu e la război de când eram de-un an sau doi
Și nu mai vine înapoi, tăticul meu.

Și mama plânge în năframă de atunci mereu.
Și din durerea ei de mamă, am crescut și eu.
Când ar și seamăn pe ogor, când aripile cresc în zbor.
Îmi arde inima de dor, tăticul meu.

Să vină tata și să vadă câte am făcut.
Pământul întreg ni-i o livadă, cum nu s-a știut.
Să vadă strugurii din vii și acest cânt de ciocârlii,
Și jocul acesta de copii, tăticul meu.

E liniște și atâta soare pe meleagu’ntreg.
Și satul a crescut mai mare, dar eu tot îl aștept.
Tăticule, pe care drum? De gloanțe multe și de fum,
Mai rătăcești până acum, tăticule!
Tăticule, undea ai rămas? Pe drum de gloanțe la popas,
De nu mai vii nici până azi, tăticule!