Mioriță dragă, măi
Tot umblând pe deal și văi,
Na-i văzut și n-ai aflat
Cuvânt dulce și-alinat.
Puișorul mamei pui,
Un miel, sau poate nu-i.
Că l-am căutat în patru vânturi
Și m-au bătut multe gânduri.
Spune-mi mioriță tot –
Dacă-i viu sau poate-i mort.

Of, of, of, of, of, of…
Feciorașul tău dorit – stăpânul meu cel dorit.
S-o’ntâlnit pe-un verde plai,
Ca grădinile din rai.
Cu doi ciobani lăcomoși –
Oameni răi și fioroși.
Și pe lângă dânsul s-o dat și atâta l-au înconjurat, până zilele i-au luat.
Amândoi și-au împărțit turma
Și-n lume și-au pierdut urma.
Dar lor nici că le-o ticnit,
Că ei iarăși s-o întâlnit.
De la avere s-au sfădit,
S-au bătut până-au murit.
C’așa-i pe pământ lăsat.
Din averea cu păcat
Să n-ai parte niciodat’
S-o plătești nemăsurat.

Miorița sta și povestea…
Frunza-n Codru tremura…
Păsări cu zile cântau…
Izvoarele greu oftau…
Codru supărat era…
Codru supărat era,
Izvoarele greu oftau…

Iar măicuța asculta
Și-n gene fărma mărgele.
Mărgeluțe mărunțele, să-ți coși amarul cu ele.
Că și-a pierdut feciorul ei cel drag –
Bătrâneților toiag.

A roade tinereților – sprijin bătrânețelor.
Ah, Mioriță, ascultă-mi cuvântul!
Și mă dus să-i văd mormântul.
Și s-au luat de mână
Și s-au suit în deal la stână,
Cum sta Codru supărat –
Sub doi brazi i-o arătat –
Aici zace îngropat ciobanul moldovan
Și cu nimic nevinovat.

Verde brazdă multă, leleleleiii…
Ba de amu-i măruntă, leleleleleiii…
Iată vin vale, leleleleleleiii…
Iată-mi iese’n cale, leleleleiii…

Trei turme de miei, leleleleiiii…
Cu trei ciobănei, lelelelelii…
Unul moldovan, lelelelelii…
Și unu-i vrâncean, leleleleleleiii…

solo

Iar cel ungurean, leleleleiii…
Și cu cel vrâncean, leleleleleiii…
Mări se vorbiră, leleleii…
Mult se sfătuiră, leleleleii…

La apus de soare, leleleleii…
Ca să mi-l omoare, leleleleiii…
Pe cel moldovean, leleleleleiii…
Că-i mai ortoman, leleleleleiii…