Într-o iarnă lungă grea, of dorule,
Tata la război era, dorule,
Lângă ușa unei case, dorule,
Întuneric, frig era, dorule.

Așa prăpădiți de foame, cinci copii desculț ședeau,
Ghemuiți pe-un pat de scânduri, lângă a lor mamă plângeau.

Mamă o coarjă de pâine, of dorule,
Dă-ne mamă să mâncăm, dorule,
Până când îi frig și foame, dorule,
Ne lași mamă să-ndurăm, dorule.

”Nu mai plângeți”, mama zice, ”Că nimic nu va lipsi,
Voi veți avea de toate, dacă tata va veni!”.

Dar de la un miez de noapte, of dorule,
Gerul bate neîncetat, dorule,
A crăpat un geam și vântul, dorule –
Acum suflă mai turbat, dorule.

Mama îngrozită tace, învelindu-și pruncii săi,
Colo-n zdrențe murdare, ce abia se țin de ei.

Dragii mamei adormiți, of dorule!
Mama este lângă voi, dorule!
Să nu pierdeți voi speranța, dorule,
Tata vine din război, dorule.

”Nu veți suferi de foame și nimic nu va lipsi,
Voi veți avea de toate, dacă tata va veni!”

S-a orpit de tot ninsoarea, of dorule!
Și nici vântul nu sufla, dorule,
Copilașii se deșteaptă, dorule,
C-au văzut că mama-i moartă, dorule.

Dragă mamă, haide scoală, n-o să mai plângem deloc!
Și nimica n-o să cerem, nici mâncare și nici foc!
Cui lăsat-ai tăi copii, cui lăsat-ai prin străini?
Jalea va fi și mai mare, dacă tata va veni!