Zii frunzuliță troscoțel, măi.
Zii când eram mai mititel, măi.
Zii când eram copil micuț,
Umblam pe afară desculț
Și toți îmi spuneau puiuț
Și toți îmi spuneau puiuț, măi-măi.
Zii frunzuliță troscoțel, măi.
Zii când eram mai tinerel, măi.
Zii când eram mai tinerelu,
Unde mă culcam – dormemu’
Și cine-mi era drag iubemu’
La însurat nu mă grăbemu, măi-măi!
Zii troscoțel de pe cărare, măi.
Zii de când sunt bărbat în stare, măi.
Zii trupul meu hodină n-are.
Și mâncarea-i pe cărare.
Și hodina-i pe călare.
Dar dragostea margini n-are, măi-măi!
Zii troscoțel înrourat, măi.
Zii pruncii s-au înstrăinat, măi.
Zii grijile îs mii și sute,
Dorurile-s tot mai multe,
Dar dragostele prea scurte,
Dar dragostele prea scurte, măi-măi!
Zii frunzuliță troscoțel, măi.
Zii nepoțeii-mi zic bunel, măi.
Zii numai dorul mă mai poartă,
Trup-mi ista meu de piatră,
O povoară la lumea toată,
O povoară la lumea toată, măi-măi!
Zii numai dorul mă mai poartă,
Trup-mi ista meu de piatră,
O povoară la lumea toată,
O povoară la lumea toată, măi-măi!
Trupul mi-i stană de piatra