Of, ce bine-i că sunt mamă
Și-aud pruncii cum mă cheamă!
Singură-mi i-am scăldat,
În cântece i-am culcat, măi!
Refren:
Primii pași când i-au făcut, măi!
M-au strigat cât au putut, măi!
Gurița când au deschis, măi!
Prima dată ”mama” au zis.
Și o dat cu sufletul,
Vă dau și eu cântecul, măi!
S-aveți mamă, glasul dulce,
De v-aud, să-ncep a plânge.
Refren:
Și să-mi cântați cu plăcere,
Puii mamei, puișori, măi!
Cum cântam eu mamei mele,
Puii mamei, puișori!
Și-apoi când oi fi bătrână,
Voi să-mi fiți toiag în mână.
Voi creșteți – eu îmbătrânesc,
Înfloriți – eu veștejesc, măi!
Refren:
C-așa-i viața omului, măi!
Ca frunzele pomului, măi!
Toamna-ngălbenesc și mor,
Cresc altele-n locul lor.
Mi-am dorit doi copilași,
Să mi-i las lumei urmași, măi!
Mi-am dorit doi copilași,
Să mi-i las lumei urmași, măi!
Refren:
Mititei și-n scutece, măi!
Puii mamei, puișori, măi!
Și mi-i culc în cântece, măi
Puii mamei, puișori!
Refren final:
Să vă cânte-n locul meu, măi!
Puii mamei, puișori, măi!
Atunci când n-oi mai fi eu, măi!
Dragii mamei, puișori!