Și-am zis verde și-un dudău,
Și-am zis verde și-un dudău!
Colo-n deal la movilă, măi…!
S-o aflat un Codrenaș,
S-o aflat un Codrenaș!
Pune pază, nu omoară –
Pe Ciocoi mi-l bagă-n boală…!

Și Codrean cât haiducea,
Un cal bun el nu găsea.
Câți căluți el nu dădea,
Toți de coamă-i apuca,
Și peste tufe-i arunca, măi…!

Dacă venea și dădea,
La potecă se ducea,
La potecă, la strâmtoare,
Unde trec mocani cu sare,
Venea un Ciocoi călare…!

Ale-lei! Vere Ciocoi!
Nu ți-i roibu de schimbare?
Nu mi-i roibu de schimbare,
Dar mi-i roibu de vânzare,
Și-l dau numai pe parale!

Ale-lei! Vere Ciocoi!
De mi-o plăcea un plet
Eu ți-oi da și sufletul!
De mi-o plăcea fuga mare,
Ți-oi mai da vreo trei parale!
Dar dacă vei descăleca,
Inimioara mea ți-oi da!

Și ciocoi se-ndupleca,
Și Codreanului îl da!
Și Codreanu’ ncăleca, măi…!
Fuge roibu nechezând,
Rămâne Ciocoi plângând,
Fuge roibu nechezând,
Rămâne Ciocoi plângând, măi…!

Ale-lei! Vere Codrene!
Întoarce-te-napoi
Și-mi mai dă vreo trei parale!
Ale-lei! Vere Ciocoi!
M-oi întoarce înapoi,
Și ți-oi da două-trei palme,
Ți-or părea că sunt parale!
Ți-oi mai da doi pumni zgârciți,
Și-ai să crezi că-s bani găsiți!

Și-am zis verde mărgărit,
În deal la stână s-o suit!
Când o chiuit o data,
S-au strâns toți ciobenii – roată!
Și cu mâna pe găleată…!

Dar baciu-băcișor,
Se făcea cam bolnăvior,
Dar baciu-băcișor,
Se făcea cam bolnăvior, măi…!

Ale-lei! Vere Cioban!
La ce te mai faci viclean?
De te-ating cu-al meu baltan,
Ai să-mi sai ca un șoldan!
Dă-mi un miel de la ispas,
C-acela-i frumos și gras!
Și mi-l leagă la ciochine,
Că atunci e bine de tine!
Și mieluțul îl alese
Și Codreanului îl dase.
Și Codreanu’ ncăleca,
Către codri apuca.
Și la rediul Breazului,
Sălașul Codreanului –
Cu prieteni se-ntâlnea,
Mândră masă întindea!
Zile-ntregi cât chefuia!
Iar Leonti-Arnăutul,
Înghiți-ni-l-ar pământul!
Cu potera se lega,
Nast de aur cam rupee,
Și-n pușcuță când punea,
Și-n Codrean mi-l îndrepta, măi…!
Și Codrean, bietul, bătea!
În sânge bolborăsea!
Și-n genunchi îngenunchea!
Și potera mi-l prindea, măi…!

Frunzuliță de cireș,
Pe Codrean îl duc la ieși.
La Domnul, la Ilieș.
Unde Domnul cu caftan,
Sta culcat pe-un buzdugan.
Lâng-un turc țarigrădean
Cu capul cât un bostan.
Măi, Codrene, voinicele,
Ia, să-mi spui Domniei mele,
Cât în țară ai hoțit,
Mulți creștini ai omorât?
Domnule, Măria-ta!
Eu în țară n-am hoțit,
Ci în țară-am voinicit
Și creștini n-am omorât!
Dacă vedeam bogatul,
Îmi scoteam atunci baltagul.
De-l vedeam cu zece cai,
Îl întrebam:
De unde-i ai?
Cinci îi dam, cinci îi luam,
Parte dreaptă le făceam!
Și dacă vedeam săracul,
Îmi ascundeam atunci baltagul.
Mâna în chimir băgam,
Bani de cheltuială-i dam.
Și te-aș ruga, Măria-ta!
Să-mi slobozi, te rog, dreapta –
Ca să-mi fac cruce cu ea!

Domnul dreapta-i slobozea,
El în sân, când mi-o băga,
Băltăgelul când scotea
Și din gură-așa-i zicea:
Rămâi, Doamne, în domnie
Și Codrean în haiducie!
Codrean sunt, Codrean mere
Și mă duc în codrul meu!
Cât oi mai fi Codrean pe-o vară,
N-or mai fi Ciocoi în țară!

Și-așa mi-a scăpat voinicul,
Eu mă-nchin cu cântecul, măi!
Da, Eu mă-nchin cu cântecul, măi…!
Caru-i cu umbletu, măi!
Și Codrul cu freamătul, măi!
Caru-i cu umbletu…!
Și Codrul cu freamătul, măi…!