Hai! Frică mi-i că mor ca mâine,
Rămâne lumea de mine…
Hai! Dar deasupra gropii mele –
Să samene viorele!

Flori cu rădăcini adânci,
Of! Să vii mândro! Să mă plângi, măi!
Hai! Duşmanii s-or bucura!
Că mai mult nu m-or vedea, măi!

Hai! Că duşmanii vor să mor, măi!
Parc-aş trăi viaţa lor, măi!
Strânge omul – ca furnica!
Când moare – nu ia nimica!

Păi! Cât oi trăi pe pământ!
Nu strâng aur, nici argint.
Numai doine vreu să cânt!
Până m-o băga-n pământ!

În pământ negru mărunt –
Să ştii mândro ce-ai pierdut!
În pământ negru mărunt –
Să ştii mândro ce-ai pierdut!

Trandafirul rău tânjeşte,
Când îl ud de unde creşte!
Primăvara înfloreşte –
Numai omu’mbătrîneşte!

Codru iarna’mbătrîneşte!
Primăvara’ntinereşte!
Frunza iară înverzeşte –
Numai omul greu tânjeşte!

Omul de inimă rea!
Codrul dă zăpadă grea!
Oof!!!…

Pentru cine mândră-am vrut, măi!
Să mă las eu de iubit, măi!
Că iubitu-i’o boală grea!
Mândro, pe inima mea!

Că iubitu-i’ boală grea!
Mândro, pe inima mea!