De ce mamă tu m-ai dat, măi?
Așa departe de sat, măi!
Departe de soră, frate
Și de neamurile toate.
Departe de mângâiere,
Ca să știu numai durere.

De-o lună cam am plecat, măi!
Într-un sat îndepărtat, măi!
Străină-s printre străini.
Ca și floarea de pelin.
Sus în vârful pomului
Zice un cuc că-s puiul lui.

Ies plângând pân’la portiță.
Poate te-oi vedea măicuță.
Vin străinii și mă întreabă:
De ce plângi, fetiță dragă?
Și nu știu ce să răspund.
Fața-n palme mi-o ascund.

Mă tot uit în lung și-n lat, măi!
Nu știu numele la sat, măi!
Mă crește o casă bogată.
Dar de milă nu am parte.
Când îmi zice: Vin la mama!
Parcă m-ar lovi cu palma.

Îți scriu mamă o scrisoare.
Căci de-acuma am crescut mare.
Vreau să știu unde trăiești,
Ce mai faci și ce gândești?
De ți-ai amintit cândva,
De o fată ce-ți semăna?
Și cum de te-ai îndurat,
De la casa ta m-ai dat.