Într-o tânără grădină dintr-un sat frumos, bogat.
Am văzut o răsărită cărei ochii i-au legat.

Înțeleg că nu degeaba, ci de păsări care zbor.
Totuși, e neomenește să legi ochii unei flori. (bis x2)

Nu mai știe în care parte e acuma soarele,
Amărâtă se gândește, poate că nici nu mai e.

Doamne, cum sloțita floarea, o am cunoscut abia?
Ieri crăiasă fără seaman, azi te poate speria. (bis x2)

Un copil, de ea, aseară, chiar s-a speriat puțin.
Latră în fața ei cățelul ca la dușman și străin.

E și pâine și la pâine, la căsuță și cărbuni,
Dar ceva în viața asta nu-i la cale, oameni buni! (bis x2)

Nu-i la cale, cum să fie, dacă omul e în loc?
Să-i spui florii: ”Bună ziua!”, îi pui cârpele la ochi!

Lele soro, cum îmi vine cârpa de pe ochi să-ți scot!
Să fugim, să ne ascundem și de bine și de tot!
Să luăm cu noi și cucul, care a mai rămas pe lunci,
Să vedem ce a zice omul, să vedem ce a zice atunci?