Da, hai cumetre și mă joacă! Hopa-hop-așa!
Bătrâneasca pe toloacă! Hopa-hop-așa!
Da, să vadă și tinereii, Hopa-hop-așa!
Cum joacă, noi, bătrâneii! Hopa-hop-așa!
Refren:
Da, spre Caraș cu glas subțire!…
Da, ține-o așa cum știi tu bine!…
Da, să se-audă-n valea seacă!…
Să vie toți pe toloacă!…
Da, lume dragă, faceți loc! Hopa-hop-așa!
C-o luat cumetrul foc! Hopa-hop-așa!
Da, haida-toți, cum om putea! Hopa-hop-așa!
Tineri și de seama me’măi! Hopa-hop-așa!
Refren:
Da, tinerii stau și se uită!…
Da, picioarele nu-i ascultă!…
Da, haida-toți cu Doamne-ajută!…
Și mai nițel cala batută, măi!
Da, strânge-mă cumetre, strânge! Hopa-hop-așa!
Până trupul mi s-a frânge! Hopa-hop-așa!
Da, haida-n joc fuguța, hai! Hopa-hop-așa!
Că mai este pân’la rai! Hopa-hop-așa!
Refren:
Hai, că toți dracii-s pe pământ!…
Da, nu te lasă să mori sfânt!…
Da, că te-ndeamnă la pahare!…
Și, cât mai multe și mășcate, măi!
Da, arde-vă foc cu păcate! Hopa-hop-așa!
C-ai strâns dorurile toate! Hopa-hop-așa!
Da, cele multe și mărunte, Hopa-hop-așa!
Toate-s pe plete cărunte! Hopa-hop-așa!
Refren:
Da, hai cumetre la-nvârtit!…
Da, păcat c-am îmbătrânit!…
Hai și-om muri sătui de zile!…
Da, și ne-a-ngropa în trei movile!…
Refren II:
Da, ca pe alții – și pe mine!…
Da, ceasul negru-atunci când vine!…
Hai, că toți dracii-s pe pământ!…
Și nu te lasă să mori sfânt! Hop…și-așa, și-așa!
***Că te-ndeamnă la păcate…